Evaluarea bunurilor din patrimoniul cultural-istoric

Prin termenul de patrimoniuînţelegemtotalitatea drepturilor şi a obligaţiilor cu valoare economică, precum şi a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparţin unei persoane (fizice sau juridice) sau instituţii.

Evaluarea proprietăţilor istorice tinde să devinăo preocupare tot mai stringentă care derivă atât din creşterea numărului tranzacţiilor cu această formă de proprietate, cât şi din cerinţele reflectării în situaţiile financiare ale entităţilor, inclusiv celor din sectorul public, a valorii rezonabile a acestora.

O proprietate imobiliară istorică este o proprietate imobiliară care este recunoscută public sau este desemnată de către un organism guvernamental ca având importanţă culturală sau istorică, datorită asocierii acesteia cu un eveniment istoric sau cu o perioadă istorică, cu un stil arhitectural sau cu un patrimoniu naţional.

Glosarul UNESCOdefineşte patrimoniul cultural şi proprietatea imobiliară culturalăşi recunoaşte (include) trei grupuri de active:
(a) monumente: opere arhitecturale, opere de sculptură monumentalăşi pictură, elemente sau structuri de natură arheologică, inscripţii, adăposturi în peşterăşi combinaţii de forme, care au o valoare universală remarcabilă din punctele de vedere ale istoriei, artei sau ştiinţei;
(b) grupuri de clădiri: grupuri de clădiri separate sau unite care, datorită arhitecturii lor, a omogenităţii sau a localizarii lor în peisaj, sunt de o valoare universală remarcabilă din punctele de vedere ale istoriei, artei sau ştiinţei; şi
(c) situri: opere ale omului sau o combinaţie dintre operele naturii şi a omului şi arii care cuprind situri arheologice, care sunt de o valoare universală remarcabilă din punct de vedere istoric, estetic, etnologic sau antropologic.”

Evaluarea proprietăţii imobiliare istorice solicită luarea în considerare a unei varietăţi de factori care sunt asociaţi cu importanţa acestor proprietăţi imobiliare, referitori la protecţia legalăşi statutară al căror subiect sunt diferite limitări ale utilizării lor, degradarea şi cedarea, posibilele subvenţii financiare, scutiri sau exceptări de la impozitare pentru proprietarii unor astfel de proprietăţi, din anumite jurisdicţii.

Când se face o evaluare a unei proprietăţi imobiliare istorice, trebuie luate în considerare următoarele aspecte, în funcţie de natura proprietăţii imobiliare istorice şi de scopul evaluării:
(a) costurile de restaurare şi mentenanţă pot fi considerabile pentru proprietatea imobiliară istorică, iar aceste costuri, la rândul lor, afectează valoarea proprietăţii imobiliare;
(b) măsurile legale de protejare a proprietăţii imobiliare istorice pot limita sau restricţiona utilizarea, intensitatea utilizării sau modificarea unei proprietăţi imobiliare istorice.

Evaluarea proprietăţilor imobiliare istorice implică consideraţii speciale referitoare la natura metodelor şi materialelor de construcţie vechi, eficienţa şi performanţa curente ale unor astfel de proprietăţi imobiliare în termeni de active moderne echivalente, adecvarea metodelor folosite pentru a repara, a restaura, a reface sau a reabilita proprietăţile imobiliare, precum şi la caracterul şi măsura protecţiilor legale sau statutare de care beneficiază proprietăţile imobiliare.Terenul sau amplasamentul pe care se află o proprietate imobiliară istorică poate fi subiectul unor constrângeri în ce priveşte utilizarea lui. Ca urmare, orice astfel de constrângeri vorafecta valoarea totală a proprietăţii imobiliare istorice.